Jurnal de calatorie: Japonia 2010

In primul rand vreau sa va spun ca in acest jurnal nu voi prezenta partea martiala, de antrenamente, a calatoriei mele de acolo. Ma voi axa pe locurile prin care am trecut si le-am vizitat si voi face cateva insemnari despre ele. Japonia este o tara complexa, prin traditia ei, societatea sa si prin puterea de asimilare a noului, nou convertit intr-o maniera japoneza. Dar acest nou, la randul sau, transforma societatea.

In toata aceasta calatorie am fost insotit de bunul meu prieten Catalin Soreanu, un om deosebit prin caracterul sau si prin pasiunea sa pentru ceea ce inseamna arta. Majoritatea fotografiilor puse aici sunt realizate de el.

1 noiembrie 2010

Plecarea spre Japonia

Am plecat de pe aeroportul din Otopeni indreptandu-ne spre Frankfurt pe Main, unde urma sa facem o escala de cateva ore inainte de plecarea propriu-zisa spre Japonia. Emotii? Da. Ma intrebam cum o sa fie acum fata de prima calatorie(cea din 2009).

Cand am ajuns in Frankfurt pe Main, trebuia sa profitam de cele 5 ore intre zboruri. Asa ca ne-am hotarat sa plecam spre centrul orasului. Am luat un tren care pleca chiar din aeroport ( la noi in Romania lucrul asta e in proiect, inca)si am ajuns acolo. Da, simti ca esti in Germania. Politete, fiecare isi vede de treaba lui. Dar Frankfurtul este un oras cosmopolit. Intalnesti acolo, pe langa populatia nativa, africani, asiatici si auzi vorbindu-se in multe limbi ale lumii, inclusiv romana. Si asta da nota de picanterie a orasului.

Impresia de modernism imbinat intr-un mod natural cu traditionalismul arhitehtonic german rezolvand si partea practica te uimeste. Desi este un oras mare, nu intalnesti atmosfera sufocanta de aglomerare urbana, specifica altor mari orase. Pacat ca nu am putut sta mai mult.

Ajungem inapoi in aeroport si ne imbarcam in aeronova imensa care ne duce spre Japonia. Ah, 12 ore de zbor ! Dar cu ajutorul filmelor, cartilor, muzicii si a discutiilor pe diferite teme, timpul trece si ajungem in Narita, Tokyo. Faptul ca suntem a doua oara déjà isi spune cuvantul: stim cam pe unde este trenul spre Noda sau mai bine spus ce trenuri sa luam spre Noda.

[ sus ]

2 noiembrie 2010

Dupa ce ne-am cazat, ne-am intalnim cu sensei Cristian Laiber si cu Robbi (van Kenobi ) care erau de o saptamana déjà in Japonia. Hotararea este luata: dupa atatea ore de zbor, un onsen este binevenit. In fapt, onsenul tocmai pentru asta e bun, nu? O, da, onsenul isi merita fiecare banut. Cum spunea Ishizuka
sensei, iti topeste fiecare muschi!

Aflam ca sensei Ishizuka ne rezervase bilete la un concert de muzica traditionala din… Hawai, el insusi facand parte (acum aflandu-se la pensie) dintr-o formatie care canta acest gen de muzica. De la el am aflat ca in Hawai exista o importanta comunitate de japonezi si ca legaturile intre acestia si cei de acasa sunt foarte stranse. Deci maine, concert.

[ sus ]

3 noiembrie 2010

Avand in vedere ca nu stiam locatia concertului , Aida-san a venit sa ne ia. Am ajuns kiri-kiri (la fix). In deschidere un domn ne explica ( in limba japoneza bineinteles) ce exprima muzica hawaiana si cam ce formatii vor canta. Aplauze si…incepe spectacolul!

Dupa spectacol, fiind aproape de locatia Kodokanului (sediul mondial la judoului) ne-am hotarat sa il vizitam. Si apoi si sediul Aikikai, centrul mondial aikido.

Kodokanul nu mi s-a parut o cladire impunatoare, ci mai degraba inspira ideea de practica, de antrenamente fizice. Pana la urma, Kodokanul a devenit o resedinta a sportului, un sport olimpic. La Aikikai, situat in Shinjuku, cel mai pretentios cartier al Tokyo-ului, locul inspira eleganta, calm si un usor lux.

[ sus ]

4 noiembrie 2010

Dimineata avem antrenamente, dupa amiaza antrenamente. Intre ele fugim la un restaurant sa mancam ceva. Personal, chiar imi place mancarea japoneza. Soba, un fel de supa cu taitei si diverse legume, eventual cu putina carne de pasare e delicioasa. Tempura, creveti dati intr-o pasta de genul snitelor sunt iarasi de cautat. Sa nu uitam de koreke un fel de chiftea facuta din cartof dulce si putina carne data intr-o pasta de ou cu faina. Dar iakitori, frigaruile lor, care pot fi facute in nenumarate combinatii sunt de neegalat..

[ sus ]

5 noiembrie 2010

E vineri deci antrenamentele se tin la Hombu, seara. Asa ca avem timp sa vizitam parcul Ueno, unul din cele mai mari parcuri din Tokyo.


Parcul Ueno este imens, si gasesti acolo muzee de arta moderna si stiinte ale naturii, temple, restaurante, pana si o gradina zoologica. Ca sa il vizitezi pe tot, sa mergi in fiecare locatie din incinta sa, iti ia mai mult de o zi. Curatenie, temple elegante, muzee sobre, restaurante pitoresti si spre surpriza noastra, ici colo, in colturi mai retrase ale parcului, se zareau mici grupuri de oameni care pareau de conditie mai saraca. Aveam sa aflam ca in Ueno Park era cea mai mare comunitate de oameni fara casa (homeless). Asistenta sociala avea grija de ei ajutandu-i cu mancare si servicii medicale. Da, se intampla si in Japonia, ca dealtfel in orice tara civilizata.

[ sus ]

6 noiembrie 2010

Azi, sambata, antrenamentul este dupa-amiaza, asa ca este timp de vizitat. Impreuna cu Doru si Catalin plecam spre Tokyo. Ei merg intr-o noua vizita in parcul Ueno sa vada muzeele si templele de acolo, eu o sa merg la Kino Kunia, cea mai mare librarie din Tokyo, avand 7 etaje. Stiam de la Cristi Laiber ca se gasesc carti interesante legate de artele martiale clasice. O buna parte din drum il facem impreuna iar apoi, intr-o statie trebuie sa iau alt tren spre cartierul Shinjuku, unde se afla libraria.

Odata ajuns acolo, ai putea pierde zile daca iei la rand cartile care ar putea sa te intereseze. Dar cum nu aveam decat cateva ore la dispozitie acolo, m-am dus direct unde mi se spusese ca pot gasi materiale despre artele martiale clasice. Insa, supriza: foarte multe carti despre gendai budo – arte martiale moderne (karatedo, judo, aikido, kendo etc) si foarte putine despre koryu, scolile vechi. Atunci am experimentat un lucru care mi se spusese: masa japonezilor, ca si a occidentalilor, necunoscand artele martiale, cred ca toate sunt la fel! In cele din urma gasesc cartile care ma interesau, le cumpar si plec repede spre locul unde suntem cazati. Urmeaza antrenamentul apoi binefacatorul onsen!

[ sus ]

7 noiembrie 2010

Duminica nu se tin antrenamente asa ca avem o zi intreaga pentru vizitat. Cadem de comun acord cu totii si plecam sa vizitam Kamakura.

Acolo ajunsi, atmosfera mi s-a parut de basm japonez. Imaginile, atmosfera pareau rupte dintr-un film despre o alta epoca a Japoniei. In Kamakura sunt multe temple zen, de o frumusete extraordinara.

Ajungem in parcul central din Kamakura unde dam peste o mare de oameni, imbracati fie occidental fie in costumele traditionale – in special copiii. Se pare ca am nimerit intr-o sarbatoare, deoarece era foarte multa agitatie.

Plecam spre statuia marelui Buda din Kamakura (Kamakura Daibutsu), inalta, dupa cum spun ghidurile noastre, de 13,35 m si construita din bronz. Se afla in incinta tempului Kotokuin si este a doua ca inaltime din Japonia, dupa cea din Nara, din templul Todaiji.

Ajunsi acolo, intr-adevar, statuia lui Buda este impresionanta. Daca nu postura sau calmul care pare ca inspira, atunci poate marimea te face sa o privesti cu respect. Oricum impresioneaza privitorii.

Plecam de acolo si mancam un ramen cu iakitori la un restaurant din vecinatate, vizitam un magazin de arme traditionale si ne dam seama ca deja e tarziu, ca trebuie sa plecam spre case. Ne indreptam spre gara si in 2 ore si jumatate suntem deja la onsen.

[ sus ]

8 noiembrie 2010

Luni. Antrenamente de dimineata. Incepem sa ne preocupam de cadourile care trebuie sa le cumparam pentru cei de acasa. Ajungi pana in Japonia si lor sa nu le iei nimic? Imposibil. Asa ca, avand experienta din anul anterior, stim unde sa cautam, la preturi acceptabile, cadourile.

Antrenamentele, excursiile, vizitele, incep sa isi spuna cuvantul: ne simtim parca din ce in ce mai obositi. Si totusi vizitam Sakuragi Jinja, un templu shintoist din orasul Noda. E a doua oara cand il vizitez dar imi place foarte mult: curatenie si avem si norocul sa prindem o slujba Shinto.

[ sus ]

9 noiembrie 2010

Dupa antrenament, ajungem la onsenul de pe muntele Tsukuba. Ceva magnific. Aflat in aer liber, peisajul te incanta. Simti cum toata oboseala se topeste in apa calda din bazinul de pe munte. Iar cand ajungi in camera de relaxare, nici nu stii cum te ia somnul.

Ajunsi inapoi unde suntem cazati, ne intindem la vorba pana seara tarziu.

[ sus ]

10 noiembrie 2010

Antrenamente dimineata si dupa-amiaza. Facem ultimile cumparaturi pentru cei de acasa. Catalin are nevoie de un cadou mai special, pe care Doru ne-a spus ca il vazuse in Asakusa. Asa ca ne intreptam spre acolo.

Asakusa este un vechi cartier din Tokyo, unde gasesti numeroase magazine, unele datand din perioada Edo. Strazi intregi de magazine cu tot felul de marfuri, multi vizitatori, multi occidentali. Gasim ce vroiam, dar prindem ocazia sa vizitam templul de acolo: Asakusa Jinja.

Ajunsi inapoi, ne pregatim bagajele. Maine urmeaza sa plecam spre Romania. Avionul nostru decoleaza la ora 10 a.m. asa ca va trebui sa plecam de dimineata. Indesam cum putem bagajele cu tot cu cadouri, renuntam la o parte din bagajele cu care am venit in Japonia pentru a nu depasi greutatea (fiecare kg in plus te costa destul de mult) si ne asezam la o masa inainte de plecare. Robbi pregatise cateva specialitati culinare.

[ sus ]

11 noiembrie 2010

Ne luam la revedere de la ceilalti baieti si plecam spre aeroport. Bineinteles, si aici mai facem cateva cumparaturi, dar dam si de un restaurant specializat numai in sushi.

Cum nu prea ne omorasem cu acest gen de mancare cat timp am stat in Japonia, hotaram sa il degustam. Asa ca, cu ultimii yeni japonezi ramasi intram in restaurant si, dupa ce mancam, hotaram ca sushi nu e asa de rau desi, dupa parerea mea, sunt alte mancaruri mai gustoase in Japonia. Ne imbarcam in aeronava si plecam spre Europa, mai precis spre Frankfurt. De acolo spre casa, spre Romania.

Incheiere

Japonia, asa cum am vazut-o la a doua calatorie, este o tara din ce in ce mai inclinata catre modernizare, catre occidentalizare. Inclusiv multi japonezi recunosc asta. Globalizarea nu ocoleste Japonia si asta se observa la meciurile de baseball de acolo, la fastfoodurile din ce in ce mai numeroase, la mallurile lor, cu nimic mai prejos fata de cele din Europa si cele din America de Nord. Dar inca intalnesti oameni pentru care traditia e importanta.

George Vioreanu
Instructor Ryusuikan Dojo
tel: 0762 621 705
e-mail: vioreanugeorge@yahoo.com

[ Inapoi la pagina de noutati | sus ]